V-ați dori să le dăruiți copiilor dumneavoastră jucării interesante și dezvoltatoare? Setul bancă școlară cu spațiu de depozitare și tablă cu două părți și 2 bc. de scăunele KidChair îi va cuceri pe acei copii deja de la vârsta de 3 ani, cărora le palce să deseneze, să coloreze și să se îmbogățească cu cunoștințe noi. Prețul rezonabil al setului avantajos de jucărie îi surprinde pe părinți și copii lor se îmbogățesc cu jucării de calitate. Compania franțuzească Smoby se ocupă de fabricarea celor mai bune jucării deja de un timp îndelungat. Jucăriile în set au un efect foarte bun asupra dezvoltării motoricii fine, fanteziei și imaginației. Cu setul de jucărie se vor juca în comun și mai mulți copii și va fi decorul foarte frumos al camerei de copil.
Banca pentru desenat cu tablă cu două fațe Little Pupils Desk de la producătorul franțuzesc Smoby, este o jucărie de top pe care o va iubi fiecare copil de la 3 ani. Fiecare detaliu a fost conceput de designeri francezi de renume care au avut grijă de nevoile și dezvoltarea versatilă a copiilor. Atât băieții, cât și fetele au o tablă dublă de față, clasică pe o parte, concepută pentru desenatul cu cretă, iar cealaltă parte, albă magnetic, pe care pot scrie și desena cu markerul ștergător, se pot juca cu literele și numerele magnetice. Tabla poate fi reglată în 2 poziții pentru a oferi copilului un unghi de desen ideal.
Tabla pentru desenat are o construcție robustă și stabilă, este cât se poate de sigură pentru copii, iar banca ergonomică le permite să stea confortabil. Este inclus un set de 80 de accesorii, inclusiv 72 de numere și litere magnetice, 6 crete colorate, o cârpă pentru ștergere și o cutie laterală în care copiii pot depozita accesorii magnetice. Copilul poate pune toate markerele, cretele și lucrurile necesare în spațiul de depozitare sub tabla cu două fețe. În plus, tabla școlară are încă un raft deasupra tablei cu două fețe, unde copilul poate stoca toate ajutoarele de muncă de care va avea nevoie.
Scaunelul pentru copii KidChair Smoby este un scaun perfect pentru copii de la vârsta de 18 luni. Combinația minunată de culoare verde și alb o protejează filtrul UV față de razele dăunătoare de soare ca să-i servească pe cei mici pentru un timp îndelungat. Partea de șezut a scăunelului are o înălțime de 27 cm, înălțimea totală cu spătarul este de 50 cm. Capacitate de greutate a scăunelului este de 50 kg, este alegerea perfectă pentru a vă învăța copilașul să stea singur potrivit. Scăunelul de culoare verde este alegerea perfectă pentru joacă, luarea mesei, poate fi și decorul petrecerilor de grădină, dar completează perfect și căsuțele Smoby.
Scaunelul pentru copii KidChair Smoby este un scaun perfect pentru copii de la vârsta de 18 luni. Combinația minunată de culoare albastru și alb o protejează filtrul UV față de razele dăunătoare de soare ca să-i servească pe cei mici pentru un timp îndelungat. Partea de șezut a scăunelului are o înălțime de 27 cm, înălțimea totală cu spătarul este de 50 cm. Capacitate de greutate a scăunelului este de 50 kg, este alegerea perfectă pentru a vă învăța copilașul să stea singur potrivit. Scăunelul de culoare albastră este alegerea perfectă pentru joacă, luarea mesei, poate fi și decorul petrecerilor de grădină, dar completează perfect și căsuțele Smoby.
Smoby este o companie renumită franțuzească producătoare de jucării din plastic de calitate excepțională și modern. Materialul din plastic al jucăriilor Smoby este solid și durabil, dar în același timp plăcut și neted pentru mânuțele copilului, moale la atingere. Colțul fiecărei jucării Smoby este rotunjit ca pe copii să nu-i amenințe pericolul de rănire în timpul jocului vesel. Culorile produselor Smoby au un efect foarte bun asupra dezvoltării imaginației și fanteziei copilului.
Vârstă | De la 3 ani |
Tara de provenienta | Franța |
Dimensiuni | 69*57*58 cm |
Inaltimea produsului | 69 cm |
Dimensiunile ambalajului | 69*22*58 cm |
Lungime intreaga | 58 cm |
Magnetic | Da |
Ambalat în carton I/N | Da |
Greutate | 4,7 kg |
Culoarea | verde |
Set de produse | Da |