Iepuraş de pluş Plume-Lilac Rabbit KalooBlack fridayIepuraşul de pluş, Kaloo Plume-Lilac Rabbit, este un animăluţ splendid, pentru cei mai mici copii de la vârsta de 0 luni. Înălţimea jucăriei este 18 cm, iar corpul acestuia este format din încreţituri fine, astfel încât copilaşul să alinte mai uşor prietenul lui. Jucăria de pluş pentru bebeluşi se achiziţionează într-o cutie de cadou aleasă cu gust, astfel veţi putea oferi jucăria ca şi un cadou pentru cei dragi. Având în vedere că străluceşte în culoare fină de mov, atrage atenţia micuţilor şi are un efect calmant asupra lor. După naştere, copiii simt şi recunosc mirosul din jurul lor, de aceea este şi important să învăţăm copiii, cum să îşi recunoască propriul lor miros. Iepuraşul de pluş pentru cei mai mici preia mirosul unic al micuţului, care este destul de important în primele săptămâni după naştere, astfel copilaşii se vor simţii cu acest iepuraş în siguranţă, în lumea necunoscută încă de către ei.
Jocul cu jucărie de pluș este foarte important pentru dezvoltarea fiecărui bebeluş. Jucăria creşte activitatea creierului, modelează personalitatea, dezvoltă lucrul manual şi abilităţile copilului. Datorită aspectului unic, culorilor fine şi suprafeţei netede, această jucărie de bebe va deveni favorita fiecărui bebeluş. Copilul este foarte sensibil la atingere, încă din primele săptămâni după naștere, reacționează la atingere, iar iepuraşul de pluş Kaloo stimulează ideal această sensibilitate. Copiii adoră să ronţăie jucăriile, astfel vor putea încerca lucruri noi din jurul lor. Fiecare jucărie Kaloo este testată şi se potriveşte celor mai severe standarde. Poate fi ronţăită, încercată şi gustată.
Kaloo este un furnizor francez de calitate, care se ocupă de mai mult de 16 ani cu fabricarea jucăriilor de pluș cu un design unic și de calitate, din materiale nedăunătoare sănătății. Curățarea jucăriei este foarte ușoară, spălarea acesteia este recomandată în apă de 30°C. La spălare evitați utilizarea înălbitorului şi a dedurizatorului pentru menținerea culorilor și a calității, apoi lăsaţi jucăria să se usuce liber. Jucăriile Kaloo reflectă elementele frumuseții franțuzeşti, perfecțiunea și designul unic. Procesul de fabricaţie este strict controlat, fiecare jucărie trebuie să corespundă celor mai stricte standarde europene, astfel sunt asigurate calitatea şi siguranţa maximă ale produselor. Producătorul ține cont şi de nevoile și dorințele bebelușilor, datorită acestui lucru, bebeluşii, se simt în siguranță și sunt calmi lângă jucăriile Kaloo.
Caracteristici
jucărie fină din pluş
pentru cei mai mici copii de la vârsta de 0 luni
nuanţe de culori fine şi plăcute
în ambalaj de cadou
înălțimea jucăriei este 18 cm
este ideal pentru alintare
se potriveşte cerinţelor severe de siguranţă
este recomandată spălarea acestuia în apă de 30°C pentru păstrarea calității și culorii
design franţuzesc unic
| În stoc Cod produs: K969473 | |
Set bucătărie electronică și stand Bio de legume Tefal French Touch Bubble SmobyBucătăria electronică Tefal și standul Bio de legume cu electrocasnice de bucătărie formează împreună un set original de jucării pentru toți copiii de la 3 ani în sus. Jucăriile de la producătorii francezi Smoby și Écoiffier se potrivesc perfect din punct de vedere al designului și al culorilor, rezistând ani de zile copiilor. Cu bucătăria care are efect de fierbere, se vor juca de-a bucătarii și vor descoperi cum să folosească corect diversele aparate de bucătărie. Cu standul de legume, își vor exersa abilitățile comerciale, jucându-se de-a vânzătorii și clienții. Într-un mod jucăuș, se apropie de lumea adulților, obțin experiențe realiste, își dezvoltă gândirea logică și motricitatea fină.
Bucătărie de jucărie pentru copii Tefal French Touch Bubble Smoby electronică cu oală magică şi cu 46 de accesorii turcoaz-gri
Bucătăria electronică Tefal French Touch Bubble Smoby pentru copii, cu 46 de accesorii, face parte din bucătăriile de jucărie de înaltă calitate, de care se va îndrăgosti fiecare copil din prima clipă, încă de la vârsta de 3 ani. Aspectul franţuzesc original al bucătăriei de jucărie va impresiona părinţii şi copii în acelaşi timp. Din echipamentul bogat de 46 de accesorii, nu pot lipsi tacâmurile, farfuriile, solniţa de sare şi piper, ketchupul şi maioneza, ceştile cu farfurii mici, imitaţii de alimente şi ingrediente. Datorită acestui fapt, gătitul și coptul devin o adevărată experiență pentru copii, iar ei se pot bucura de un frigider care se deschide, un distribuitor mecanic de gheață, un cuptor de copt, o tigaie cu funcție de întoarcere a clătitelor și un vas magic cu efect de bule.
Bucătăria este echipată și cu un espressor de cafea, un grătar barbecue, o chiuvetă pentru spălarea vaselor, un ceas și suficient spațiu de depozitare pentru toate accesoriile. Bucătăria se sprijină pe 6 picioare stabile, iar dimensiunile totale ale bucătăriei pentru copii sunt de 115*41*93 cm, iar înălțimea blatului de lucru este de 50 cm, ceea ce permite fiecărui părinte să determine dacă blatul de lucru din bucătărie este suficient de înalt pentru copilul priceput. Bucătăria pentru copii Tefal include și 3 baterii AAA/LR03. Bucătăria pentru copii Smoby este o jucărie unică de cea mai înaltă calitate, care sprijină dezvoltarea creativității, gândirii logice și imaginației copilului.
Set de electrocasnice 4în1 Vert Azur Écoiffier aparat de cafea prăjitor de pâine mixer și aparat de vafe cu accesorii de la 18 luni
Setul de electrocasnice de bucătărie 4în1 din colecția Vert Azur de la producătorul francez Écoiffier va încânta fiecare copil de la 18 luni. Setul original include un prăjitor de pâine cu 2 felii de pâine prăjită, un blender cu căpșuni și un morcov, un aparat de cafea cu o ceașcă și capsulă și un aparat de vafe cu 4 vafe. Copiii se vor distra de minune cu aparatele de bucătărie în timp ce pregătesc micul dejun pentru părinții și frații lor. Aparatele și accesoriile de bucătărie sunt realizate din plastic de cea mai bună calitate, cu margini rotunjite, care este moale la atingere. Colecția Vert Azur este ecologică, jucăriile sunt livrate în ambalaje din carton 100% reciclat și sunt sigure pentru joaca copiilor, nu conțin substanțe nocive.
Stand de legume Bio cu cărucior Organic Market Stall Vert Azur Ecoiffier cu alimente 41 accesorii de la 18 luni
Standul de legume Bio cu cărucior Organic Market Stall Vert Azur de la popularul producător francez Écoiffier este un stand minunat pe roți pentru toți copiii de la 18 luni cărora le place să se joace de-a comercianți și clienți. Standul într-o combinație de culori albastru-maro va deveni un decor frumos și în același timp funcțional pentru fiecare cameră de copii și va oferi copiilor un set bogat de 41 de accesorii. Standul organic este realizat din plastic de înaltă calitate, plăcut la atingere și în același timp durabil, care va rezista ani de zile copiilor dvs. Standul stabil este echipat cu două roți, datorită cărora micul vânzător îl poate muta cu ușurință în altă parte.
Standul de legume Organic Market Stall include tot ce au nevoie copiii pentru a vinde și cumpăra fructe proaspete, legume sau chiar flori din grădină. După deschiderea standului de legume, copiii vor găsi un cântar clasic, o casă de marcat, un terminal plata cu cardul și un card, monede, un coș de cumpărături și un cărucior cu mâner lung pe roți, lăzi cu fructe și legume, si flori. Magazinul este realizat pe două etaje. Etajul inferior este folosit pentru depozitarea mărfurilor precum portocale sau căpșuni, iar copiii au un coș de cumpărături cu mâner, atârnat într-un loc anume desemnat. La ultimul etaj se afla si un spatiu pentru marfa, în care se afla morcovi, ardei si castraveti, pregatiti in lazi practice. Pe ambele părți ale standului se află flori, iar acesta este acoperit cu un parasolar albastru. Pe cealaltă parte a ferestrei se află o casă de marcat și o cântar pentru cântărirea mărfurilor, exact ca într-un adevărat stand de legume.
Brandul francez Smoby oferă de ani de zile copiilor jucării moderne cu un adevărat design francez. Materialele folosite la jucăriile Smoby sunt rezistente și durabile, dar în același timp blânde și netede pentru mânuțele copiilor, având o textură catifelată la atingere. Toate jucăriile pentru copii au margini rotunjite, pentru ca cei mici să fie în siguranță și protejați de eventuale accidente în timpul jocului. Culorile jucăriilor Smoby stimulează și dezvoltă imaginația și creativitatea copiilor, captând atenția celor mai mici dintre ei. Jucăriile respectă cele mai înalte standarde de siguranță și sunt garantate pentru calitatea franceză și aspectul lor original. Producătorul francez Écoiffier produce jucării de plastic de primă clasă de câteva decenii.
| În stoc Cod produs: SM311206-48 | |
în sus |
Cookie-urile pe care le folosim vă ajută să vă îmbunătățiți experiența atunci când navigați pe site-ul nostru din momentul vizitei, până când terminați. Numai pe baza acestora putem face disponibile anumite funcții, cum ar fi cumpărarea sau introducerea în coș.