| Berchet diabolo de la compania franțuzească, Smoby pentru fete și băieţi este potrivit de la vârsta de 5 ani și este o jucărie de îndemânare, care îi va ține ocupați pe copii, dar și pe adulţi. Bețele s-au fabricat din lemn tare, axul diabolo s-a fabricat din plastic de calitate și este foarte bine echilibrat, lucru foarte important la această jucărie. Diabolo străluceşte în culoarea verde frumos şi are un diametru de 10 cm. Copii se pot juca cu această jucărie multifuncţională oriunde -acasă, în aer liber, locul nu contează. Diabolo este format dintr-un ax, care poate fi rotit și aruncat cu un șnur. Cele două capete ale şnurului sunt legate pe un băţ, iar cu acest băţ putem mişca axul diabolo. Diablo este o jucărie rezistentă, care își are rădăcinile în China. Jucăria dezvoltă îndemânarea, echilibrul şi atenţia.
Bazele jocului se pot învăţa foarte uşor şi simplu, dar există numeroase trucuri, care înseamnă provocări şi este nevoie de multă exersare pentru realizarea acestora. În ultimii ani, acest joc a devenit din ce în ce mai popular și nu doar în rândul copiilor. Cu jucăria diabolo se organizează concursuri şi turnee. Producătorul franţuzesc, Smoby are mulți ani de experiență în producția de jucării de calitate. Acesta aparține de cei mai cunoscuți producători din întreaga lume și nu doar în categoria jocurilor diabolo pentru copii. Diablo îi va oferi bucurie fiecărui copil. | În stoc Cod produs: SM330084
|
| Piscina cu filtrare Stone pool de la brandul olandez Exit Toys este o piscină rotundă compactă de 488*122 cm, în care pot face baie părintii si copiii. Piscina robustă într-un design gri, cu model de piatră, va decora fiecare curte și gradină, este dotată cu o structură de top din oțel galvanizat tratat cu tehnologia pulbere, astfel că, va rezista excelent la coroziune. Datorită celor 14 picioare metalice solide, piscina este foarte stabilă, stă ferm pe loc și este accesibilă cu o scară cu trepte antiderapante. Pompa de filtrare tip cartuș de cea mai bună calitate, asigură un flux natural al apei și în același timp elimină impuritățile.
Volumul piscinei este de 19330 litri, partea interioară a piscinei este albastră, datorită căreia apa va da o impresie curată și proaspătă. Greutatea totala a piscinei este de 89 kg iar zona de înot are un diametru de 465 cm cu o adâncime recomandată a apei de 110 cm. În piscină, pot face baie confortabil, 8 adulți sau mai mulți copii de la vârsta de 6 ani. Piscina sa cu 3 straturi este formată din material PVC durabil și poliester, deci se caracterizează printr-o viață lungă. Pachetul include si un set pentru eventuala reparație a peretelui piscinei. Această piscină grozavă se potrivește în orice grădină și vă va aduce experiențe răcoritoare pentru zilele fierbinți de vară.
Brandul olandez Exit Toys aduce copiilor și adulților jucării outdoor de cea mai bună calitate. Produsele Exit Toys îndeplinesc chiar și cele mai stricte criterii și standarde de calitate ale Uniunii Europene, dețin certificate TÜV, CE, EN71. Piscinele sunt caracterizate printr-un aspect olandez original și de cea mai înaltă calitate, vor oferi distractie intregii familii!Din motive de igienă, aceste bunuri nu pot fi returnate dacă au fost scoase din ambalaj. | În stoc Cod produs: ET30271600
|
| Tetierele și suportul pentru băuturi de la marca olandeză Exit Toys reprezintă o extensie exclentă piscinei Leather Premium Whirlpool. Setul de accesorii este format din 4 tetiere, care au suport pentru pahare în spate. Datorită lor, vă puteți bucura de o baie relaxantă în piscina cu hidromasaj împreună cu băuturile preferate. Tetiera este realizată din spumă plăcută moale, astfel încât vă va permită un confort plăcut chiar și în timpul unei băi mai lungi. Tetierele împreună cu suporturile pentru băuturi pot fi amplasate cu ușurință pe marginea superioară a piscinei cu hidromasaj.
Brandul olandez Exit Toys aduce de ani de zile, jucării de exterior de cea mai bună calitate copiilor și adulților. Produsele Exit Toys îndeplinesc chiar și cele mai stricte criterii și standarde de calitate ale Uniunii Europene, dețin certificări TÜV, CE, GS, EN71. Piscinele și accesoriile se caracterizează printr-un aspect olandez original și de cea mai înaltă calitate, vor rezista ani de zile în grădina dumneavoastră și vor oferi distracție întregii familii!
Din motive de igienă, aceste bunuri nu pot fi returnate dacă au fost scoase din ambalaj. | În stoc Cod produs: ET290671
|