7 m. Ştiţi ce fac deobicei ursuleţii noştrii de Paşte? Se joacă şi se amuză, la fel ca şi ceilalţi copii. Anul acesta însă este vorba de altceva de sărbătorii. Oli nu putea să creadă, că poate fi ceva mai frumos de Paşte decât stropitul.
„Oli, ţi-am zis de o mie de ori, că nu vrea să ies din casă pentru nimica din această lume,“ striga Milli din podul căsuţei pentru copii, unde sa ascuns de frăţiorul lui mai mic. Căsuţa era chiar splendidă, partea superioară al acesteia era ornată cu imitaţia ţiglelor roşii, în interiol se ascundea un colţ de bucătărie, iar afară se afla o terasă pentru musafiri, care îşi semnalizau sosirea cu soneria electronică. Aceasta acuma asigura lui Milli un loc nemaipomenit pentru a se ascunde. Deoarece lunea albă toţi din ambient stropise şi biciueau fetele.
„Milli îţi promit din tot suflet, că nu te voi stropi acuma cu o găleată de apă, ca şi data trecută. Am o surpriză pentru tine. Dar pentru acesta trebuie să cobori din pod,“ promise Oli şi stătea răbdător lângă scara care urca în pod.
Însă Milli mai degrabă citea cartea ei despre univers, sau visa despre zburatul până la galaxiile îndepărtate. La care acuma ce face? Negociează şi îşi apără fortăreaţa. „Nu te cred, sigur vrei să mă păcăleşti din nou! De ce nu vă laşi o dată în pace cu acest stropit? Anul acesta chiar nu ţi-am pregătit nimica.“
„Ba da, ştiu că mi-ai pregătit ceva, te-am vâzut când ai împachetat dulciurile şi oăle de Paşte,“ contrazicea Oli.
„Dar acela nu este cadoul tău de Paşte!“ zise tare Milli.
„Atuncea pentru cine ai pregătit? întrebase Oli. „Erau atât de multe lucruri în pachet, că întreaga pădure ar fi sătulă de ea.“
„Pentru Bruno!“ zise triumfător mica domnişoară de ursuleţ.
„Şi Bruno te-a stropit deja?“ întrebase Oli dezamăgit. Era sigur de faptul că el va fi primul. Încă de mic vroia să fie primul la toate. Dar acuma nu putea să conştientizeze, ca frăţiorul lui mai mic, care strica şi ce nu se poate strica, să-l fi întrecut. Nu poate fi adevărat… „Micul neîndemânatic?“
„Hmmm, da, dimineaţa m-a stropit cu o găleată mică,“ zise Milli ruşinat.
Acest lucru nu îl lăsa pe Oli liniştit. Deoarece când dimineaţa sa trezit, Bruno încă dormea. Când reuşise el să îl stropească pe Milli? Şi când şi-a schimbat hainele ude Milli?
„Nu minţii Milli! Ştii că nu se poate!“ îl atenţiona Oli, deoarece suspecta că nu zice adevărul.
„Dar tu oare nu minţi? Zici că vrei să mă stropeşti, în timp ce tu mă aştepţi afară cu o găleată mare de apă?“ Mili era isteaţă şi ştia să argumenteze la tot.
„În fine, ai dreptate, vroiam să te stropesc, însă doar puţin. Doar câteva picături şi ajunge, promit! Şi pedeasupra se află în curte surpriza,“ mărturisi Oli. „Dar prima dată zimi cum a fost cu Bruno şi cu pachetul acela cu dulciuri.“
Pe podul căsuţei sa făcut linişte. O linişte, că se putea auzi şi chiţăitul şoriceilor. Peste o clipă Milli răspunse: „Este adevărat, Bruno nu ma stropit nici cu o picătură de apă. Deoarece îl ştii, el este prea neîndemânatic şi leneş pentru a mă alerga. De aceea am făcut o înţelegere, iar eu în schimb îi fac cadou delicatese.“
„Ce fel de înţelegere?“ întrebase Oli.
„Mi-a promis că mă va lăsa în pace şi de aceea va avea parte de răsplată,“ zise Milli.
„Ohh, laşul acela!“ striga Oli revoltat. „Şi unde rămân tradiţiile de Paşte? Trebuie să faci ceva pentru răsplată. Mai presus, trebuie să şi zici câteva rânduri de poezii! Eu săptămâna trecută tot învăţam poezii, şi mă gândeam cum să fac stropitul mai frumos şi mai amuzant. La care vine Bruno, care primeşte toate dulciurile, şi nu trebuie să îşi mişte nici măcar un deget?“
Oli pornise la drum dezamăgit, când la auzit pe Mille pe scară: „Ei fie. Dar promite-mi că nu o să fiu ud leoarcă.“
Ursuleţul a plecat pentru un moment, apoi a răspuns: „Splendid, dar în primul rând să îl căutăm pe Bruno.“ Au pornit deci la drum în clasa bucătăriilor de jucărie, unde frăţiorul lor era deobicei. Gătitul făcea parte din abilităţile lui. Cu celelalte activităţi nu sa prea împrietenit.
„Bruno, unde eşti?“ striga Milli din răsputeri.
„Hai cu noi să ne jucăm în curte. Avem o surpriză pentru tine!“ striga Oli, când a observat pe jos un ambalaj aruncat de la o ciocolată de Paşte. Desigur era gol...după care sa uitat în prejur şi a găsit încă un ambalaj. Şi încă unul. Cu doi metri mai încolo se afla o hârtie. Sau uitat unul la altul cu Milli. Deja ştiau ce sa întămplat.
Păşeau atent, urmărind indiciile dulci. Cum se înmulţeau, cu atât mai aproape erau de un plâns silenţios. Da, din păcate Bruno era acela. Stătea neajutorat în pătuţ şi suspina. Prima dată Milli fugea la el şi l-a întrebat speriat: „Ce sa întâmplat frăţioare?“
„Măăăă doareee burtica...“ plângea săracul ursuleţ.
„Tu ai mâncat toate dulciurile care se află în pachet?“ întreba speriat Oli.
„Dar au fost atât de gustoase,“ zise din nou Bruno.
„Bruno, ce lacom eşti! Nu ştii că trebuie să împărţiţi dulciurile pentru mai multe zile?“ certase Milli frăţiorul lui mai mic, apoi sa întors spre Oli şi ia poruncit: „Trebuie să facem un ceai calmant, cum ar fi din muşeţel, care face bine durerii de burtă. Bruno acuma trebuie să bei mult, pentru că te-ai dezhidratat.“
„Dar...Ce? Devidratalt? Ce treabă are acesta cu vidrele?“ Oli nu înţelegea.
„DE-HI-DRA-TAT! Acesta zice deobicei domnul doctor, dacă cineva pierde prea multă apă din organism,“ explica Milli. Bruno mereu mănâncă mai mult decât ar trebui şi se mişcă prea puţin. Astfel una-două se întâmplă problemele. Aducem câteva perne să nu stai chiar orizontal. Astfel stomacul funcţionează mai lent şi se descurcă mai rău cu digerarea dulciurilor mâncate, cu care te-ai îndopat. Aşezăm sticla cu apă caldă pe burtica ta, care va mângâia plăcut cu căldură burtica ta.“
Bruno a suspinat unul mare şi a înghiţit ajutător una din ceai, pe care la adus Oli. „Scuze, câ am stricat sărbătorile de Paşte,“ zise cu scuze ursuleţul care suspina de durere. „Aşa îmi trebuie. Acum în loc de dulciuri pot să mănânc biscuiţi şi pot să beau apă curată.“
„Măcar vei ţine în minte că nu este corect să mănânci prea mult în acelaş timp. Iar eu am promis, că nu voi mitui niciun ursuleţ pentru ceva dulciuri. Trebuia să ştiu că te vei îndopa cu toate. Putem face o încercare şi cu un pahar cu sodiu de bicarbonat, care va accelera digestia. Dacă durerea nu se ameliorează, vom merge cu mama la medic,“ zise deştept mai departe fetiţa ursuleţ.
„Da pentru ca să nu fii supărat, îţi aduc în cameră surpriza ta de Paşte, ca să ne jucăm împreună,“ recomandase Oli vesel. Pentru o clipă a dispărut şi sa întors cu o cutie uriaşă. „Acesta am adus din magazinul de jucărie, este nou-nouţă“. S-a întors şi a început să construiească ceva. În câteva clipe pe covor strălucea o pistă de apă albastră cu un lac şi cu un munte în mijloc. Când ursuleţii sau uitat mai bine la acesta, au observat un tobogan de munte, poduri şi vapoare precum şi patru animale mici - ursuleţ, hipopotam, broască şi răţuşcă. „Acesta este nemaipomenit“ striga entuziasmat Milli.
„Acuma urmează ce este mai bun“ zâmbise Oli şi a umplut pista de apă cu apă. Cu ajutorul pompei de apă, apa a început să curgă, iar vapoarele au început să se mişte. „Acesta este o pistă de apă. Haideţi să concurăm! De fiecare dată când pierzi, te voi stropi afară,“ zâmbise ursuleţul vesel. Milli a înţeles treaba. Ea nu dă înapoi niciodată.
Şi dacă a câştigat? Desigur, de mai multe ori! Dar de cinci ori sa făcut ud leoarcă. La fel şi Oli, deoarece nu el a căştigat toate rundele. În final toţi trei au râs foarte mult şi nu a fost problemă că a curs apă şi din spatele urechilor lor. Dar ce este şi mai important, că durerea lui Bruno a dispărut până seara. A şi început deja să ochească cu prăjitura lui mama, dar acuma a început să fie mai atent la cantitate :)
