Fiecare copil are în dezvoltarea sa un tempo personal, dar există perioade, pe parcursul cărora ar trebui să stăpânească lucruri clare. Este valabil și de exemplu în dezvoltarea vorbirii copiilor. Dacă aveți impresia că, copilul dumneavoastră în comparație cu alți copii de aceiași vârstă a rămas în urmă, vizitați un logoped. Acesta va știi axact cum sa îl ajute pe copilaș.
Amânarea vizitei la logoped poate duce în viitor la greutăți mai mari, cum ar fi tulburările de vorbire. Mai ales în perioada preșcolară și în timpul claselor primare, colegii copilului dumneavoastră pot râde de acesta, ceea ce poate duce până la agresiune. Nu lăsați ca o mică tulburare de vorbire într-un stadiu incipient al dezvoltării să ajungă atât de departe, atâta timp cât prima ușă a logopedului poate fi la doar câțiva metrii de dumneavoastră.
Nu neglijați tulburările de vorbire
Majoritatea dintre noi își imaginează tulburările de vorbire ca o pronunțare greșită a sunetelor, dar în multe cazuri este vorba și de o frânare și bâlbâială, sau întârzierea pronunției cuvintelor. Aceste tulburări pot fi ereditare, dar în nici un caz nu permiteți ca problema să se rezolve cu propoziția „M-a moștenit“. Dacă copilul dumneavoastră are cinci ani și în scurt timp va merge la școală, ar trebui să vorbească corect. Pronunția corectă în primul an este primul indiciu al faptului că, școlarul va învăța să citească corect tot ce se va aștepta de la el. De acest lucru se leagă și scrisul – copilul cu tulburări de vorbire adesea scrie ce vorbește, și nu ceea ce ar trebui să vorbească. Cu cât amânați mai mult prima vizită la logoped, cu atât se va adapta mai greu copilul la școală.
De ce nu se dezvoltă vorbirea?
Motivele pentru care copilul nu vorbește sau vorbește rău pot fi multiple. Motivul pe care îl puteți elimina chiar și acasă este lipsa comunicării. Cu copii trebuie să comunicăm față în față, deoarece, chiar și așa, reușesc să imite pronunția corectă. Copii cresc cu telefoanele mobile și cu tabletele în mâini, se joacă jocuri și se uită la animații, care nu necesită comunicare verbală. Din acest motiv dezvoltarea vorbirii încetinește sau vorbitul se dezvoltă incorect. De ajutor pot fii și colegii de școală, așa că nu amânați înscrierea copilului la școală.
Cauza mai gravă o reprezintă dezvoltarea insuficientă a organelor de articulare. Se întâmplă mai ales, de exemplu, la copii născuți prematur, dar nu este o regulă. Dezvoltarea incompletă a organelor de articulare se poate manifesta și la copii născuți normal. Organele de vorbire sunt musculare, deci trebuie întărite. De aceea este importantă comunicarea – vorbitul, cititul poveștilor, cântatul. De asemenea, este important și cât timp alăptați copilul. Alăptarea o perioadă mai lungă dar și suptul suzetelor și băutul din biberon au ca rezultat o poziție incorectă a limbii, ceea ce duce la o pronunție greșită.
Pronunția progresivă a consoanelor
Nu sunteți siguri dacă copilul domneavoastră este în urmă? La o anumită vârstă, pronunția greșită a consoanelor este încă acceptată. Copii își ușurează vorbirea cu înlocuirea consoanelor sau omiterea acestora, și este uzuală și dicția greșită sau îmbinarea greșită a consoanelor. Între doi și trei ani copii ar trebui să știe să pronunțe consoanele n, m, p, h, t, c, iar între trei și partru ani consoanele f, v, g, b, j și d. Cele mai grele consoane în limba Română sunt l și r, dar și consoanele fricative postalveolare surde, însă până la vârsta de cinci ani ar trebui să le știe și pe acestea, iar înainte de a merge la școală ar trebui să vorbească corect.
Vizitarea unui logoped poate fi stresantă, necesită timp, dar aduce rezultate pozitive. Fiecare copil avansează cu un ritm diferit, așa că nu strigați la el, exersați cu el periodic urmând sfatul logopedului și fiți răbdători. După cum se spune, greu în practică, ușor pe frontul de luptă. Dacă copilul dumneavoastră scapă de tulburările de vorbire în copilăria timpurie, în viață, și mai ales în perioada școlilor, îi va fi mult mai ușor.