Femeia, așteaptă timp de 9 luni până când își va vedea pentru prima dată copilul și îl va putea ține în brațe. Parentigul nu este însă numai despre bucurii, ci și despre preocupări, care vor surpinde foarte mult unele mame. Cum să treceți peste primul stres postnatal?
Stresul, și chiar frica și anxietatea, vor surprinde nu numai mamele la prima sarcină, ci și cele care au deja acasă un mic prichindel. Sarcina și maternitatea determină schimbări, astfel încât nivelul stresului este natural. Instinctul matern face ca femeile să fie mame bune, care nu-și lasă bebelușul nesupravegheat pe masă de înfâșat. Limita dintre frica normală și cea morbidă este totuși foarte subțire, iar dacă anxietatea este simțită de o femeie în timpul sarcinii, ar trebui să fie precaută.
De la stres la despresie
De la stresul matern natural la stresul postnatal, este doar un pas. Primul semn este anxietatea în timpul sarcinii, iar cel de-al doilea este examinarea personală și familială. De asemenea, hormonii au și ei un rol aparte. După naștere, nivelul estrogenului și al progesteronului scade, iar în timpul alăptării scade oxitocina și prolactina. Fiecare organism răspunde la această schimbare a hormonilor în moduri diferite și în perioade diferite. În timp ce la primul copil, mama nu simte nici un stres, la al doilea copil, poate fi complet diferit. Dacă vom adăuga lipsa somnului, izolarea de lumea exterioară și noul rol al mamei, furtuna este aproape.
Perfecțiunea nu merită sacrificii
Primul pas pentru a remedia această situație este o recunoaștere sinceră, că ceva nu este în regulă. Fiecare femeie vrea să fie o mamă perfectă și este de ajuns doar un pas greșit pentru a distruge toate idealurile. Cel mai rău lucru pe care îl poate face o femeie este să țină în secret acest lucru. Dacă la următoarea consultație cu bebelușul, medicul dvs. vă întreabă dacă este totul în regulă, spuneți-i adevărul.
Desigur, fiecare mamă vrea să fie perfectă, iar eșecurile o separă de acest lucru, dar este mai ușor de reparat un eșec mic decât unul mare. Nu vă temeți să vorbiți cu alții despre stres sau teama de a fi părinte, astfel dați dovadă de curaj. În același timp, dacă împărtășiți temerile dvs. cu ceilalți, veți scăpa de un pic de stres.
Diagnostic discret
Nu suferiți în tăcere pentru că vă puneți în pericol nu numai pe voi înșivă, ci și copilul și partenerul dumneavoastră. Deseori, acesta nici nu știe prin ce trece soția lui, deoarece oboseala sau tristețea pot fi atribuite epuizării obișnuite, rezultate prin îngrijirea copilului și a gospodăriei. În acest caz, tăcerea nu își are rostul.
Frica, stresul și anxietatea de a fi părinte, pot avea consecințe de anvergură, care trebuie sesizate în primul stadiu. Mai târziu, se poate întâmpla ca o mamă, să refuze să-și ia copilul în brațe sau să-i fie frică să se apropie de el. Apoi, intervine un sentiment de neputință care duce la un alt sentiment - că tăticului și bebelușului le este mai bine fără mamă.
Pas cu pas
Stresul care duce la depresia postnatală și depresia în sine poate fi tratat. Primul pas este să recunoaștem că ceva nu este în regulă și să începem să căutăm soluții:
- Faceți-vă o programare la medic. Discutați cu un medic generalist care vă trimite la un psiholog sau psihiatru. Dacă vă este frică de medici, nu trebuie să mergeți singură la această consultație. Simțiți-vă liberă să mergeți cu partenerul sau cu cineva apropiat.
- Vorbiți despre sentimentele dvs. Nu vă temeți să spuneți în mod deschis că aveți o frică din cauza căreia nu puteți dormi sau vă atingeți copilul cu teamă de nedescris. Dacă medicul spune că acest lucru nu este neobișnuit, contactați mai bine un alt medic.
- Respectați tratamentul. Odată ce v-ați dus la un medic și ați ieșit de la el cu o rețetă, urmați tratamentul. Majoritatea medicamentelor poate fi administartă și în timpul alăptării. O altă metodă de tratament este psihoterapia.
- Nu sunteți singură. Cel mai important punct este acela de a înțelege că, la un astfel de diagnostic, nici o femeie nu este singură. Familia sau cunoștințele sunt adesea inadecvate, deoarece nu știu prin ce trece mama. Încercați să căutați diferite forumuri pe internet și veți găsi cu siguranță mame, care au trecut prin această problemă.
Multor mămici le este de ajuns să știe faptul că statul lor are un nume, nu au luat-o razna și nu sunt singure care trec prin așa ceva. Stresul mamei și depresia postnatală pot fi tratate cu succes și nu este un lucru permanent pe care femeia, o îl simți pentru întotdeauna. După tratament, va deveni din nou o mamă iubitoare, plină de bucurie, care va lua eșecurile ca provocări noi.