Stiți cum văd bebelușii?

  Categorii: Bebeluș și copil,
3 m.
19. oct'17

Structurile fine ale ochiului sunt dezvoltate deja în a doua lună de sarcină iar dezvoltarea ochiului intrauterin continuă pănă în a 30. Săptămănă. Ochiul uman se dezvoltă pănă ajunge la 20 de ani. Dar cum vede copilul Dumneavoastră după naștere pănp la un an ?

Ochișorii sunt sensibili la lumină

Bebelușul timp de 9 luni este obișnuit, în uter într-un mediu sigur. Nașterea este pentru el un șoc. Ochișorii copilașului au nevoie de timp pănă cănd se obișnuiesc cu lumina zilei. Se poate întămpla ca coplilul Dumnevoastră să vă dea impresia că doarme dar în realitate ochișorii lui au nevoie să se odihnească. De aceea în primele zile și săptămani lumina puternică nu le place deloc.

Nou-născuții văd doar la 25-30 cm de la rădăcina nasului, dar încă nu se pot concentra bine pe fețe sau obiecte. Culorile fine li se topesc. Uneori chiar ai putea crede că se uită la tine, dar nu te poate vedea. Este posibil să aveți tricoul deschis asemânător peretelui vopsit și să nu vă recunoască. Nu vă speriați, dacă ochișorii îi fug într-o parte. Nou-născuții focusează obiectele doar cu un singur ochi, doar de la 2,5 - 3 luni încep să coordoneze.

Detská osuška bábätko zrak

Aproximativ între 3-4 luni copii sunt capabili să recunoască fețe și obiecte familiare. Între 4-6 luni încep să percepă distanța și spațiul, fiindu-le mai ușor să prindă obiecte. Deasemenea nu mai trebuie să rotească capul pentru că pot deosebi obiecte și analiza cu ambii ochi. În acestă perioadă mai există posibilitatea să apară boala “ochiul “fugit“. Sensibilitatea ochilor în recunoașterea culorilor nu este destul de dezvoltată. Ei sunt interesați în special de culorile de contrast și colorate iar culorile fine nu le deosebesc.

După 6 luni ochii se dezvoltă mai repede. În decurs de un an, copilul are o viziune tridimensională și este capabil să recunoască oamenii în cațiva metri. Doar la vârsta de 7 ani, copilul ajunge să vadă aproximativ ca un adult.

Mulți părinți se sperie dacă copilului îi “fug ochii” sau au impresia că copilulu nu îi vede. Cu toate acestea el trebuie să învețe să îsi controleze mușchii ochiului, asta poate dura o perioadă până cănd este capabil să focuseze. Dacă ochii îi fug după șase luni trebuie să îi faceți un control medical. Ochișori nou-născutului trebuie să reacționeze la lumină, iar la aproximativ patru luni începe să își fixeze privirea asupre obiectelor interesante.

Giphy

De ce este o combinație alb-negru potrivită pentru copii?

Bebelușii încă nu au o viziune contrastantă bine dezvoltată. Culorile pastelate se amestecă între ele iar culorile contrastante le atrag atenția. Culorile alb-negre stimulează ochii. Oamenii de știință au confirmat faptul că copii sunt cei mai interesați de contraste puternice și preferă marginile ascuțite. Punctele negre sau liniile pe fundalul alb ajută la dezvoltarea vederii copilului. De aceea nu trebuie să văruiți toată camera în alb-negru, ajunge să cumpărați căteva jucării sau cărți pentru copii.

Jucărie de alintare Koala toTs-smaTrike

Maznacik koala

Jucărie de alintare de la renumitul producător toTs-smarTrike este fabricat din 70% mătase de bambus și 30% bumbac. Este extrem de plăcut la atingere pentru o piele sensibilă. Ursulețul Koala în combinație alb-negru stimulează

Pernă pentru cei mai mici copii toTs-smarTrike

Vankus had tots

Această pernă prectică este potrivită pentru bebelușii nou-născuți având formă de cuib. Este fabricată din 70 % mătase de bambus și 30 % bumbac cu satin. Perna o puteți folosi în timpul alăptării sau ca un colac (cuib) de siguranță pentru bebeluș.

Colecția black&white