În cazul în care, după naștere începe să vă cadă părul, nu trebuie să vă panicaţi imediat. Acest lucru este normal, mai exact, este vorba de schimbările hormonale din corpul mamei. Asta, însă nu îneamnă că nu ar trebui să dați o mână de ajutor părului dvs. Vă vom sfătui cum să aveți grijă de el, astfel încât să-şi revină cât mai repede la normal.
Aproximativ 90 la sută din părul nostru este în continuă creștere, iar restul de 10 % se află în așa-numită, faza de odihnă. Acest tip de păr, moare și cade la fiecare două sau trei luni, pentru a face loc pentru o nouă creștere. Unui om îi cad zilnic, în medie de la 50 până la 100 de fire de păr, depinde de densitatea acestora.
Denumirea științifică, Telogen Effluvium, a căderii normale a părului după naștere, în cele mai multe cazuri este un lucru temporar. De multe ori, apare la 40-50% dintre femeile însărcinate, mai ales în a treia lună după naștere. Dacă detectați o căderea neobișnuită a părului în timpul sarcinii, aceasta, este de obicei, din cauza lipsei de vitamine sau minerale.
Un păr frumos, datorită sarcinii
În timpul sarcinii, hormonii se manifestă diferit. Această perioadă este, de fapt, asociată cu o creștere a producerii de estrogen, ceea ce face ca ciclul părului să fie ca și "înghețat", iar părul rămâne mai mult în repaus. În această fază, părul cade mai mult dar acest lucru, stimulează o nouă creștere. Din acest motiv, au multe femei în timpul sarcinii un păr mai lung și mai bogat.
De ce cade părul imediat după naștere?
După naștere, ciclul părului accelerează ca și cum organismul ar vrea să recupereze "ce a pierdut" iar asta se manifestă prin căderea bruscă a părului. Uneori, părul cade în cantități mai mici, alteori în smocuri întregi care le găsiți în piaptăn sau în scurgerea de la duș. Cu toate acestea, de obicei, se ajustează, între 6-12 luni, când foliculul părului se regenerează complet.
Ajutor din interior
Nașterea reprezintă pentru o femeie o greutate fizică și psihică, de aceea fiecare mamă trebuie să furnizeze propriului organism suficienți nutrienți. Baza o reprezintă, alimentația variată și echilibrată, cu o cantitate suficientă de flavonoide și antioxidanți, care protejeaza foliculii părului și, de asemenea, susțin creșterea părului. Printre cele mai importante substanțe sunt:
- B Complex - îmbunătățește nu numai creșterea părului, dar și, calitatea (grosimea și luciul), părului. Poate fi găsit, de exemplu în frunzele legumelor, cereale integrale, peşte, ouă sau lapte. Un rol important îl are biotina, poreclită "vitamina părului", care transformă zahărul sau grăsimea din organism în energie și totodată ajută la echilibrarea efectelor negative ale stresului.
- Vitamina C (acid ascorbic) -are un rol important în formarea colagenului, care este materialul de bază a țesuturilor de susținere. De asemenea, protejează foliculii părului împotriva radicalilor liberi.
- Vitamina E - este responsabilă pentru formarea noilor vase sanguine și creșterea fluxului sanguin de la nivelul scalpului. În plus, întărește sistemul imunitar al mamei.
- Zincul - un mineral care previne subțierea și pierderea prematură a părului. Joacă un rol important în reproducerea celulelor, menținerea echilibrului hormonal si absorbtția corectă a vitaminelor și a sintezei de proteine. Rețineți totuși, că nu trebuie să exagerați cu zincul, acest lucru este valabil în special pentru mamele care alăptează.
Aveți grijă de părul dvs.
În perioada imediat după naștere, părul este extrem de sensibil, de aceea tratați-l cu delicatețe și asta nu numai în perioada de după naștere dar și în timpul sarcinii. Pregătiți părul dv. pentru o perioadă dificilă a fazei de tranziție după naștere:
- Încercați cât mai mult posibil, să limitați procedurile care acționează cu temperaturi ridicate asupra părului dvs., adică placa, ondulatorul și uscătorul de păr. Dacă trebuie neapărat să vă uscați rapid părul, alegeți modul cu suflare rece.
- Nu folosiți piaptăn cu dinți foarte deși, în care firele pot fi ușor încurcate.
- Evitați diferite împletituri, clasicele elastice de cauciuc sau alte accesorii care strâng puternic părul.
- Produsele de styling, cum ar fi fixativul sau spuma de păr, împovarează părul. Mai bine, oferiți părului dvs. șampoane și balsamuri care conțin biotină și uleiuri esențiale. Un efect excepțional asupra părului îl are aloe vera și extractele din plantele de Nimba, care au un efect antibacterien (vândute sub formă de pulbere).
- Din când în când, cel mai ideal de două ori pe săptămână, tratați scalpul cu uleiuri naturale care oferă rădăcinii părului nutriția necesară. Ideal este uleiul de nucă de cocos, jojoba, migdale, măsline sau ulei de muștar.
- În cazul în care părul dvs. pare a fi prea slab, încercaţi să ascundeţi acest lucru printr-un look nou, de exemplu puteţi să încercaţi o tunsoare, deoarece atunci când o să fie mai scurt, va avea mai mult volum.
- Uneori, este pur şi simplu mai bine, să vă schimbaţi modul în care vă aranjaţi părul. Dacă până acuma, aţi purtat cărare pe mijloc, încercaţi o cărare laterală.
- Nu sunt foarte recomandate clamele sau accesoriile pentru părul legat, sau în coadă. În schimb, accesoriile cum ar fi diferite eșarfe sau benzi de cap, pot fi un bun ajutor pentru a masca eventualele lipsuri.
Geantă cosmetică pentru copii Little Miss Janod
Ca o mamă model, puteţi să-i arătaţi prinţesei dvs. cum trebuie să-şi întreţină nu numai părul dar şi aspectul fizic. Gentuţa de cosmetice, de culoare roz, conţine 9 accesorii din lemn - parfum, lac de unghii, ruj, fard de ochi, oglindă și pieptăn, care arată exact ca şi nişte produse reale de înfrumuseţare.